Mani Gyenes începe o lungă cursă de recuperare în a doua săptămână din Dakar 2017

Mani Gyenes începe o lungă cursă de recuperare în a doua săptămână din Dakar 2017

Ajuns pe locul 18 la general la jumătatea raliului, Mani a primit în ziua de odihnă o penalizare de o oră și începe a doua săptămână din Raliul Dakar 2017 de pe locul 29 în clasamentul general.

Astăzi, 9 ianuarie, este programată etapa a șaptea în care se va rula, prin Bolivia, din La Paz în Uyuni. Finișul raliului este programat pe 14 ianuarie în Buenos Aires, capitala Argenitnei.

În ziua de odihnă, 8 ianuarie, organizatorii Dakar-ului au decis să verifice în amănunt GPS-urile tuturor concurenților din top 20, iar toți cei care nu primiseră deja penalizarea de o oră au fost chemați și infromați că li se adaugă o oră în plus la timpul pe care îl au în clasamentul general. Motivul penalizării este alimentarea în porțiunea de neutralizare a probei speciale ce i-a dus pe concurenți din Argentina în Bolivia.

Emanuel Gyenes #29 Autonet Motorcycle Team : În ziua a patra, când am venit din Argentina în Bolivia, am avut o neutralizare unde nu doar eu, ci și piloții Honda și Svitko și mulți alți concurenți, am crezut că avem realimentare, dar nu am avut. Acolo am ieșit de fapt din neutralizare 1 km ca să alimentez. Concurenților din top 20 le-au fost verificate GPS-urile și organizatorii au văzut că de fapt am ieșit din traseu un km și am revenit, iar pentru asta ne-au dat câte o oră penalizare. Sincer acum sunt foarte trist din cauza aceasta, pentru că în concurs lupți foarte tare pentru fiecare minut ca să reușești să avansezi în clasament și când afli că ai primit o oră de penalizare nu îți pică de loc bine.

Acum am fost retrogradat pe locul 29 și asta este foarte în spate față de așteptările mele. Nu știu dacă mai pot sau am șanse să intru în top 20. Am să trag tare în a doua săptămână a acestui raliu.

În prima zi din a doua săptămână, luni 9 ianuarie, normal ar fi trebuit să avem 322 de km de probă specială, însă din cauza condițiilor meteo traseul probei a trebui regândit și vom avea 161 de km. Este prima parte din etapa maraton, adică când ajung în Uyuni nu mă voi întâlni cu colegii din echipa de asitență tehnică. Marți vom merge din Uyuni în Salta (Argentina), unde vom avea 534 de km de probă specială, dar cred că acolo nu vor mai fi probleme din pricina vremii.”   

Etapa de astăzi, 9 ianuarie, La Paz – Uyuni măsoară în total 801 km, din aceștia 161 km vor fi parcurși în regim de probă specială. În noaptea de luni spre marți concurenții categoriei moto a Raliului Dakar vor dormi într-o cazarmă, având în vedere că nu se întâlnesc cu echipele de asistență fiind o etapă maraton. Pe 10 ianuarie se va reveni în Argentina, Dakarul părăsind Uyuni, locul unde se află Salar de Uyuni, o câmpie de sare considerată cel mai plat loc de pe Terra.

Clasament general după 5 etape din 12:

1. Sam Sunderland, Red Bull KTM Factory Rally, KTM, 15:22:05
2. Pablo Quintanilla,  Rockstart Energy Husqvarna, 15:34:05

3. Adrien Van Beveren, Yamalube Yamaha, 15:38:12
...................................................................................................................

29. Emanuel Gyenes, Autonet Motorcycle Team, KTM, 18:04:31

............................................................................................